Reprezentanţii sindicatelor nu văd cu ochi buni drumul pe care merge economia României. Modificarea frecventă a legislaţiei în domeniu afectează stabilitatea şi împiedică predictibilitatea, spune Mihai Roma, liderul C.N.S.L.R. Tulcea.
„După cum a început anul 2024, este o continuare a anului 2023, nu ne putem pronunţa de acum, nu putem estima de pe acum că va fi un an bun, mă refer la acest protest al transportatorilor şi fermierilor, la deficitul care a existat în 2023 şi care a fost preluat în 2024 la aceste mişcări care au apărut pe linie de protest în ceea ce priveşte veniturile salariale ale celor din sănătate, ale celor din primării, din alte domenii. Cred eu că dacă ne referim strict la dezvoltare economică, nu se întrevăd nişte creşteri economice spectaculoase în 2024, că nu au cum să se întrevadă atâta vreme cât s-a umblat la taxe, s-a umblat şi se va umbla în continuare destul de mult, şi la cele centrale şi la cele locale. Mi-e foarte greu să mă pronunţ optimist în ceea ce priveşte anul economic 2024 pentru România. Sper să fie un an bun, dar premizele nu sunt pentru un an economic care să fie cu creştere de cel puţin 1,5 % la produsul intern brut. Unii dezvoltatori văd soluţia în felul în care se va vota şi la locale şi la parlamentare, nu mai discutăm despre europarlamentare şi despre alegerile prezidenţiale, dar nu ştiu dacă asta poate fi o soluţie, deoarece până acum am fost foarte dezamăgiţi de actuala conducere”, ne-a declarat Mihai Roma.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.