Tineretului şi Egalităţii de şanse şi Ministerul Sportului organizează şi vara aceasta o nouă ediţie a Programului de tabere „ARC”, însă anul acesta, ca şi în 2022, tabăra Sulina este exclusă din program.

Liviu Urlih, directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret (DJST) Tulcea, a precizat că nu a mai primit niciun răspuns din partea DRP referitor la desfăşurarea Taberelor ARC la Sulina, chiar dacă iniţial aceştia şi-au exprimat interesul de a participa. Astfel, pe lunile iulie şi august tabăra a rămas descoperită. Din această cauză, gradul de ocupare al taberei la sfârşit de sezon va fi sub 50%, mai precis sunt aşteptaţi sub 1.500 de tineri.

„Din păcate, marile proiecte nu au avut loc la Sulina anul acesta. Aici ne referim la proiectul ARC. S-a considerat că zona este prea periculoasă din cauza războiului. Noi am tot aşteptat răspunsul lor la adresele noastre. Iniţial şi-au exprimat interesul de a participa şi ne-au spus să le rezervăm două luni, iulie şi august. Când am văzut că nu revin cu comandă, cu contract, le-am făcut adresă, dar nici până în ziua de azi nu am primit răspuns. Deci, probabil că la Sulina nu se va mai organiza. Acest lucru ne-a făcut să rămânem descoperiţi şi să refuzăm toate grupurile care au vrut să vină în lunile iulie şi august şi ne-am trezit la început de sezon cu un grad de ocupare foarte redus. Probabil că gradul de ocupare va fi sub 50% la sfârşitul sezonului. Vom vedea ce mai reuşim să găsim în perioada aceasta scurtă pe care o avem”, ne-a declarat directorul DJST Tulcea, Liviu Urlih.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.