Proiectul noii pieţe de pe strada 1848 prinde contur. Urmează ca proiectul tehnic să fie votat de Consiliul Local cel mai probabil la finalul lunii noiembrie sau în decembrie, iar lucrările propriu-zise ar putea începe de anul viitor.

Investiţia derulată de Primăria Tulcea în valoare de circa 2 milioane de euro va fi scoasă la licitaţie în perioada următoare după ce studiul de fezabilitate a fost recepţionat. Piaţa se va întinde pe o suprafaţă de 924 mp cu regim de înălţime demisol şi parter, compus din două corpuri ce deservesc opt spaţii comerciale. De asemenea, este prevăzută o zonă de 17 tarabe în exterior şi 10 locuri de parcare la demisol. Între demisol şi parter, va fi montat un lift pentru cărat marfă. Proiectul prevede şi montarea unui sistem fotovoltaic hibrid complet compus din 26 panouri fotovoltaice policristaline 400 W amplasate spre sud, sistem ce va produce 10,4KW energie electrică.

„Suntem în ultimele faze. Cred că a fost predat proiectul de către proiectant. Urmează să aprobăm proiectul tehnic în Consiliul Local. De asemenea, urmează să scoatem la licitaţie şi execuţia pentru că în paralel se desfăşoară şi proiectul de utilităţi pe toată acea zonă. Sunt oarecum legate unul de altul, dar acela este în execuţie deja şi se va finaliza cât de curând. Cel mai probabil la finalul lui noiembrie sau decembrie se va aproba în Consiliul Local. Lucrările urmează să înceapă de anul viitor. Vom scoate proiectul la licitaţie şi îl vom bugeta pentru anul viitor. În primul rând, nu va fi o piaţă foarte mare. Terenul disponibil nu are o suprafaţă mare. Va fi o piaţă modernă, aerisită, cu o arhitectură foarte frumoasă. Va deservi locuitorii din zonă cu strictul necesar în ceea ce priveşte spaţiile comerciale necesare unei pieţe. Va avea parcare şi aprovizionare la subsol, astfel toate operaţiunile din spate se vor realiza la demisol, adică vor fi oarecum ascunse. Deasupra va fi un spaţiu modern, aerisit, în care se vor comercializa diverse produse”, ne-a declarat viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi.

În zona în care se construiesc locuinţe prin Agenţia Naţională de Locuinţe vor fi amenajate locuri de joacă şi spaţii verzi.