Patinoarul municipal de la Lacul Ciuperca îşi va deschide porţile odată cu aprinderea luminiţelor de Crăciun în acest weekend, dacă temperaturile nu vor depăşi 15 grade celsius. Patinoarul va fi amplasat pe toată suprafaţa betonată, respectiv pe 825 mp, comparativ cu anul trecut, când acesta a fost amenajat doar pe 600 mp.
„O săptămână facem lucrări de montaj, facem gheaţa şi o să-l şi decorăm de sărbătoare, odată cu Târgul de Crăciun. O să avem brăduţ, luminiţe, la fel cum a fost şi anul trecut. Noutatea de anul acesta este că patinoarul va fi pe toată suprafaţa. Anul trecut patinoarul a fost pe 600 mp, iar anul acesta va avea o suprafaţă de 825 mp, adică toată suprafaţa betonată”, ne-a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
Primăria Tulcea a anunţat încă de săptămâna trecută că au început lucrările de montare şi amenajare a patinoarului.
„Echipa noastră depune toate eforturile pentru ca cei pasionaţi de patinaj să poată avea experienţe plăcute. Patinoarul se va deschide în funcţie de condiţiile meteorologice, însă, se depun eforturi susţinute astfel încât weekendul viitor, de ziua internaţională a României să ne bucurăm de sportul preferat al iernii”, a transmis Primăria Tulcea.
Programul de funcţionare va fi de luni până vineri, între orele 12:00 – 21:00, iar sâmbăta şi duminica între orele 09:00 – 21:00. Pentru cei care închiriază patine, tariful este 10 lei pe oră. De asemenea, o noutate este perceperea unei sume de 20 lei cu titlu de garanţie, bani ce vor fi restituiţi după predarea patinelor.
Preţul de intrare este de 10 lei pentru copiii cu vârsta până în 14 ani şi 20 lei pentru cei peste, pentru o oră de distracţie.
Biletele se pot achiziţiona de la Căsuţa de Lemn din incinta patinoarului.