Şahistul Matei Mocăniţă, legitimat la Asociaţia Clubul Sportiv Logic Delta, antrenor Marius Sarighioleanu, se clasează pe locul 14 în topul în topul celor mai buni sportivi tulceni în clasamentul sporturilor neolimpice din 2024. Matei a reuşit să acumuleze anul trecut nu mai puţin de 22 de puncte, datorită celor trei medalii obţinute la Campionatul Naţional de Şah Amatori Seniori, Campionatul Naţional Şcolar Cadeţi şi la Turneul Internaţional de Şah Seniori. De remarcat, Matei este singurul şahist din această listă.
Matei Mocăniţă are 13 ani, s-a născut în Tulcea, şi este elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din municipiu.
Într-un interviu acordat Ziarului „Delta”, Matei Mocăniţă ne-a mărturisit că modelul său este actualul cel mai bun jucător de şah din lume, Magnus Carlsen.
– Cum te simţi în legătură cu faptul că faci parte din clasamentul celor mai buni sportivi tulceni?
– Recunoaşterea faptului că fac parte din clasamentul celor mai buni sportivi tulceni mă bucură, onorează dar mă şi obligă, deopotrivă. Mă bucură şi onorează deoarece ştiu cât am muncit, zilele de antrenament la club, continuate cu antrenamentul de acasă m-au ajutat să ajung aici. Mă obligă să studiez mai mult pentru a accede la următoarele nivele pe scara ierarhică a acestui sport nobil.
– Care este ţelul tău în cariera de sportiv? Spre ce aspiri?
– Scopul meu în acest sport este să evoluez cât mai mult, să mă număr printre cei mai buni jucători, poate chiar din lume, eu cred că acesta este scopul tuturor sportivilor. Într-o discuţie amuzantă cu mama mea, am spus: îmi doresc ca atunci când tastez pe un motor de căutare „Mocăniţă” să nu arate informaţii despre acel tren ci despre mine, şahistul. În perioada 29 mai – 8 iunie, în Mamaia, va avea loc Campionatul European la care voi participa şi la care îmi doresc să obţin un rezultat bun. Totodată, îmi doresc să particip la cât mai multe concursuri naţionale şi internaţionale pentru o perfecţionare continuă care face diferenţa, mereu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.