Consiliul Judeţean Tulcea va premia 117 sportivi tulceni şi 18 antrenori principali care au contribuit la performanţele obţinute.
Pentru recunoaşterea meritelor sportivilor tulceni, Consiliul Judeţean Tulcea organizează, astăzi, începând cu ora 13.00, la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, un eveniment menit să celebreze performanţa din domeniu.
„În urmă cu trei ani, Consiliul Judeţean Tulcea a aprobat acest regulament care ne oferă cadrul legal pentru a recompensa rezultatele impresionante ale tulcenilor care intră în competiţii naţionale, internaţionale, europene şi mondiale. Gala Sportului Tulcean, organizată de trei ani, este doar un instrument prin care întreaga comunitate le mulţumeşte sportivilor pentru talent, pentru dăruire, dar şi pentru eforturile constante pe care le fac pentru a fi vârfuri în sporturile pe care au ales să le practice. Consider că este datoria noastră (morală şi legală) să încurajăm şi să promovăm sportivii şi antrenorii tulceni care, prin eforturile lor, reuşesc să pună Tulcea pe harta mondială a performanţei sportive”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
În fiecare an, Consiliul Judeţean Tulcea susţine sportul de performanţă din judeţul Tulcea, insistând asupra respectului şi aprecierii pe care le merită sportivii tulceni, antrenorii, dar şi toţi cei implicaţi în această activitate din partea autorităţilor administraţiei publice.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.