Sâmbăta aceasta, muzeele din Tulcea îşi deschid porţile într-o seară specială dedicată culturii, istoriei şi artei. Tulcenii sunt invitaţi să participe la unul dintre cele mai aşteptate evenimente culturale ale anului, „Noaptea Muzeelor”. Tema din acest an este intitulată „Mai aproape de oameni într-o noapte de mai”. Obiectivele muzeale din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea vor fi deschise publicului larg în intervalul orar 17:00 – 22:00. Ca de obicei, gazdele acestui eveniment vor fi Muzeul de Istorie şi Arheologie, Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea, Muzeul de Artă Tulcea şi Casa Avramide.

„Vă invităm să descoperiţi expoziţii fascinante, activităţi interactive şi experienţe unice, într-un traseu cultural care îmbină trecutul cu prezentul”, transmit organizatorii.

Expoziţiile care vor putea fi vizitate în cadrul evenimentului la Muzeul de Istorie şi Arheologie sunt „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, ce reprezintă o incursiune în viaţa şi moştenirea unuia dintre cei mai importanţi istorici români, şi în avanpremieră „Expoziţie de uniforme militare” printr-o colaborare cu Grupul Istoria Militară Junior Brăila, unde copiii vor prezenta uniforme istorice din colecţia Marius Diaconu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.