Colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, şeful Jandarmeriei Brăila şi fost şef al Poliţiei de Frontieră Tulcea, a fost audiat, joi dimineaţă, în Capitală de anchetatori ai DNA, în legătură cu exercitarea unor acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută.
Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în nouă locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Brăila şi Tulcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile, punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în perioada 2023 – 2025, de către un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul Jandarmeriei Române”, se precizează în comunicat.
Conform surselor judiciare, Albăceanu, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, este suspectat de săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, el controlând mai multe afaceri în domenii precum plasarea de forţă de muncă şi fast-food.
Albăceanu a fost, în urmă cu peste 10 ani, directorul adjunct al Gărzii de Coastă şi şef al Poliţiei de Frontieră Tulcea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.