Marele Premiu şi Trofeul Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Populare „Natalia Şerbănescu” a fost câştigat în acest an de tulceanca Cristina Maria Radu.

Tânăra are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea, profil învăţător-educator. Studiază canto popular de 7 ani şi îşi dedică o mare parte din timp dezvoltării sale artistice. Pe lângă muzică, face dansuri populare de 8 ani la Ansamblul Folcloric „Danubius” din Tulcea.

Într-un interviu acordat Ziarului „Delta”, Cristina ne-a spus că cel mai mare vis al său este să continue drumul muzicii populare şi să ajungă cunoscută şi apreciată pentru ceea ce transmite prin cântec.

„Dragostea pentru muzica populară a venit firesc. În familia mea nu am avut cântăreţi de muzică populară, dar am crescut ascultând folclor la televizor alături de părinţii şi bunicii mei. Bunicii mei obişnuiau să cânte melodii vechi şi cred că această atmosferă m-a inspirat să iubesc autenticitatea muzicii populare. Visul bunicilor mei a fost dintotdeauna să ajung o mare vedetă a folclorului românesc. Cel mai mare vis al meu este să continui drumul muzicii populare şi să ajung, într-o zi, să fiu cunoscută şi apreciată pentru ceea ce transmit prin cântec. Totodată, fiind elevă la profilul învăţător-educator, îmi doresc să devin învăţătoare sau chiar profesoară, pentru că iubesc copiii şi mi-ar plăcea să contribui la formarea lor. Mi-aş dori ca în viitor să pot îmbina cele două domenii care mă definesc – educaţia şi muzica – şi să le ofer celor mici nu doar cunoştinţe, ci şi emoţie, cultură şi iubire pentru tradiţiile noastre”, ne-a spus Cristina.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.