Primăria Municipiului Tulcea continuă campania de dezinsecţie pentru stârpirea ţânţarilor, nouă etapă fiind efectuată până vineri.

Cea de-a treia etapă de dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor a început luni seară, va dura cinci zile consecutiv şi va acoperi întreaga suprafaţă a oraşului, inclusiv suburbia Tudor Vladimirescu, a anunţat Primăria Municipiului Tulcea.

Zilele acestea se va interveni cu 10 autospeciale dotate cu generatoare de ceaţă caldă şi rece, pentru a acţiona eficient în toate tipurile de spaţii.

Tratamentele spaţiale, pentru insectele aflate în zbor, încep în fiecare seară de la ora 22:00, iar cele la sol, pentru spaţii verzi, alei şi zone greu accesibile, încep de la ora 04:00.

„Deoarece au o capacitate extraordinară de adaptare şi repopulare, ţânţarii sunt foarte greu de combătut. În oraşele aflate lângă ape, precum Tulcea, astfel de tratamente sunt esenţiale şi trebuie repetate periodic – ţânţarii pot parcurge distanţe de câţiva kilometri în căutare de hrană. De aceea, intervenţiile regulate nu pot urmări eliminarea lor integrală (ceea ce nici nu ar fi posibil), ci reducerea populaţiilor adulte, astfel încât să avem un mediu mai sigur şi mai confortabil pentru toţi tulcenii. Mulţumim pentru înţelegere şi sprijin! Împreună facem Tulcea un loc mai plăcut în timpul verii”, a transmis Primăria Municipiului Tulcea.

Operaţiunile se derulează în funcţie de condiţiile meteo, iar în caz de ploaie, lucrările se reprogramează.

Prima etapă de dezinsecţie a avut loc în luna aprilie, iar astfel de acţiuni vor continua pe toată perioada sezonului cald, pentru a ţine populaţia de ţânţari sub control.

Chiar dacă ne provoacă disconfort, ţânţarii joacă un rol important în natură. Sunt o verigă esenţială în lanţul trofic, servind drept hrană pentru păsări, lilieci, broaşte şi chiar pentru unele specii de peşti în stadiile lor timpurii de larve. De fapt, fără ţânţari, multe dintre aceste animale ar avea dificultăţi în a-şi găsi resursele necesare, ceea ce ar putea duce la dezechilibre în ecosistem.

În Delta Dunării sunt cunoscute peste 30 de specii de ţânţari. Un studiu din 2018, efectuat în mai multe zone din Delta Dunării, a observat că cele mai abundente specii de ţânţari din această zonă sunt Coquillettidia richiardii şi Anopheles hyrcanus, care au reprezentat aproximativ două treimi din indivizii capturaţi în probe, între aprilie şi septembrie în doi ani consecutivi.