Casa Memorială „Constantin Găvenea” a găzduit ieri prima activitate cu o componentă artistică dominantă din cadrul proiectului „Acasă la Constantin Găvenea”. La eveniment au participat elevi de la Şcoala Gimnazială „Constantin Găvenea” şi Liceul de Arte „George Georgescu” din municipiu. Aceştia au avut ocazia să descopere personalitatea şi opera plasticianului Constantin Găvenea, să participe la activităţi culturale desfăşurate în incinta Casei Memoriale, şi să interacţioneze cu alţi copii, tineri şi cadre didactice din municipiu.

Casa Memorială „Constantin Găvenea”, un spaţiu cultural de referinţă pentru oraş, a fost redeschisă vinerea trecută publicului după ce imobilul a fost restaurat şi amenajat de Primăria municipiului Tulcea. Casa în care renumitul artist a locuit începând din 1942 găzduieşte o expoziţie permanentă dedicată temei „Viaţa şi opera lui Constantin Găvenea”. Vizitatorii vor putea admira obiecte personale ale regretatului artist, manuscrise, cărţi şi albume cu dedicaţii, fotografii, documente originale şi reproduceri, toate reflectând viaţa şi activitatea lui Constantin Găvenea. De asemenea, sunt expuse lucrări de grafică, litografii, picturi şi acuarele, ilustrând întreaga sa evoluţie artistică.

Tematica expoziţiei pune în lumină patru direcţii esenţiale ale activităţii sale, respectiv activitatea pedagogică, implicarea edilitară şi mecenatul cultural în oraşul Tulcea, activitatea artistică şi universul intelectual.

La evenimentul de redeschidere au fost prezenţi următorii: Ştefan Ilie – primarul municipiului, Andrei Baciu – directorul general al Direcţiei Întreţinere şi Administrare Patrimoniu (DIAP) Tulcea, Monica Buhai – inspector pentru aria curriculară arte la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Tulcea, Constantin Coca – inspector şcolar general adjunct, IŞJ Tulcea, Claudia Grigore – director al Liceului de Arte „George Georgescu”, Alexandru Filip – manager OMD Tulcea, Lăcrămioara Manea – cercetător în cadrul ICEM Tulcea, Gheorghe Găvenea şi Carmen Vărzan, fiul şi nepoata artistului.

În cadrul ceremoniei de redeschidere, directorul DIAP Tulcea, Andrei Baciu, a precizat că muzeul va fi integrat şi în turul ghidat al oraşului.

„Deschidem Casa Memorială <<Constantin Găvenea>> pe care noi o avem în administrare. Programul va fi de şase ore pe zi în timpul săptămânii. Programul îl vom integra şi în turul oraşului, iar la cerere, pentru grupuri de turişti vom veni când este nevoie”, a spus Andrei Baciu.

Primarul municipiului, Ştefan Ilie, a mulţumit angajaţilor DIAP pentru implicare şi a vorbit despre planurile de valorificare a acestui imobil cultural.

„DIAP se va preocupa, alături de şcoli, de societatea civilă, de organizarea unor evenimente, altele decât cele uzuale, atât pentru Casa Găvenea, dar şi pentru alte imobile pe care le gestionează patrimoniul. În aceste activităţi vor fi implicaţi elevii de exemplu, asociaţiile de vârstnici şi alte categorii de persoane vulnerabile în aşa fel încât lunar să existe o atmosferă vie la Casa Găvenea. Ne concentrăm, ne axăm şi pe punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu pe care le are municipiul. Casa Găvenea, astăzi, este primul din obiectivele care se redeschide (…) Să dea Dumnezeu ca foarte mulţi copii din Tulcea să-şi modeleze activităţile lor artistice, culturale şi de viaţă şi prin activităţile pe care le vor face aici la Casa Găvenea. Felicitări DIAP-ului pentru că a pus la punct casa”, a transmis Ştefan Ilie.

Prezent la eveniment, fiul regretatului artist tulcean, Gheorghe Găvenea, a mulţumit tuturor care s-au implicat în acest proiect.

„Sunt foarte bucuros de acest eveniment pe care îl speram, cu toate că a fost amânat, pentru că este un locaş de cultură şi cultura într-adevăr costă foarte mult, dar incultura costă şi mai mult. O să mulţumesc mult domnului primar care s-a implicat şi colaboratorilor. De asemenea, o avem în mijlocul nostru şi pe doamna Manea Lăcrămioara de la ICEM, care a organizat de la zero toată partea expoziţională a acestui lăcaş (…) Tata a fost un om care a iubit cultura şi oamenii. Îmbrăţişez propunerea domnului primar ca elevii să vină şi să viziteze, pentru că în multe cazuri este un exemplu şi pentru cadrele didactice. Sper ca acest lăcaş să aibă un efect pozitiv asupra tineretului şi a celor care vizitează”, a spus Gheorghe Găvenea.

Imobilul care adăposteşte Casa Memorială „Constantin Găvenea” a fost construit în primele decenii ale secolului XX.

Din toamna anului 1942, artistul a locuit aici împreună cu familia, după detaşarea sa din localitatea Sarichioi, stabilindu-se definitiv în oraşul Tulcea.

Restaurată cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea, casa găzduieşte astăzi un spaţiu expoziţional compus din cinci săli (un hol şi patru camere) şi atelierul original al artistului, aflat în curtea interioară.

Constantin Găvenea (1911-1994) a fost o prezenţă marcantă în viaţa culturală, artistică, socială şi edilitară a urbei, lăsând moştenire un patrimoniu de o valoare inestimabilă.

Pe lângă activitatea sa artistică, Constantin Găvenea s-a implicat profund în viaţa comunităţii ca mecen, pedagog şi promotor al artei plastice, artei populare, teatrului, muzicii şi folclorului. În lucrările sale de litografie, desen şi acuarelă, artistul surprinde esenţa Tulcei şi a Deltei Dunării, redând cu sensibilitate peisaje, personaje şi momente semnificative din trecutul şi prezentul regiunii. Opera sa conturează o imagine monografică vastă a zonei de la Gurile Dunării, trezind în privitori pasiunea pentru acest colţ de lume şi dorinţa de a-l redescoperi mereu. Constantin Găvenea se înscrie în rândul demnilor continuatori ai marilor artişti interbelici, fiind o punte între generaţii şi o voce autentică a multiculturalităţii dobrogene.

Înfiinţată în anul 2012 ca structură fără personalitate juridică în cadrul Direcţiei Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, Casa Memorială „Constantin Găvenea” va putea fi vizitată în intervalul orar 10.00-16.00, de marţi până vineri, iar preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Grupurile şcolare de copii organizate vor beneficia de gratuitate.