Iubitorii de produse vânătoreşti şi pescăreşti sunt aşteptaţi sâmbăta aceasta, pe Faleza „Ivan Patzaichin”, lângă Hotel Delta, între orele 13.00 – 16.30.
Alături de gusturi autentice şi produse tradiţionale, vizitatorii vor putea participa şi la spectacolele oferite de ansambluri şi formaţii folclorice, în cadrul Târgului cu produse vânătoreşti şi pescăreşti.
Târgul este organizat cu ocazia Congresului anual al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) care va reuni reprezentanţii tuturor asociaţiilor de vânători şi pescari afiliate, în municipiu, la hotel Delta.
Pe Faleza „Ivan Patzaichin” vor oferi momente artistice ansamblurile Hamangia Baia, Mlădiţe Dunărene din Peceneaga, Doruleţul şi Pandelaşul din Tulcea, dar şi formaţia vocal-instrumentală Panoramic din Năvodari.
„Veţi avea ocazia să descoperiţi gusturi autentice şi produse tradiţionale, într-un cadru plin de culoare, muzică şi bucurie, iar spectacolul va fi. Ne bucurăm că evenimentele se ţin lanţ pe faleză, oferind atât tulcenilor, cât şi turiştilor ocazia să se conecteze cu tradiţiile, muzica şi cultura noastră locală. Este o direcţie bună şi firească pentru promovarea identităţii dobrogene şi pentru susţinerea vieţii culturale din judeţ”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor din România şi Consiliul Judeţean Tulcea, în colaborare cu AJVPS Tulcea şi AVPS Crîngul.