Autorităţile locale au lansat, ieri, un apel către tulcenii care pot şi vor să doneze sânge pentru a salva vieţi. Primăria Tulcea atrage atenţia că numărul donatorilor este foarte mic în comparaţie cu nevoia de sânge pentru pacienţii din spitale.
„Numărul donatorilor s-a menţinut, din păcate, mult prea mic în ultima perioadă, iar nevoia de sânge este permanentă şi vitală pentru pacienţii din spitale. Fără ajutorul vostru, multe tratamente sau intervenţii nu pot fi realizate la timp. Orice donare poate salva o viaţă! Dacă aveţi o stare bună de sănătate, vă rugăm să mergeţi şi să donaţi sânge”, notează Primăria Tulcea.
De asemenea, Primăria Tulcea a preluat un mesaj transmis de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, şi l-a postat pe pagina proprie de socializare.
„Unu din zece pacienţi din spitalele din România are nevoie urgentă de sânge. Anual, doar 2% din populaţia României donează sânge, un procent infim raportat la necesităţile stringente ale unui pacient. Aceasta este realitatea cu care România se confruntă din cauza lipsei de donatori, ignorând faptul că, în orice clipă, fiecare dintre noi am putea deveni pacienţi sau aparţinători unui pacient. În fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minim 1.000 litri de sânge, iar 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieţi”, a transmis Primăria Tulcea.
Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea se confruntă, din nou, cu o lipsă acută de sânge, motiv pentru care face apel la oameni pentru a deveni donatori. În ultimele două săptămâni, Centrul a lansat numeroase apeluri de încurajare a cetăţenilor pentru a dona sânge.
„Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge! Facem apel către dumneavoastră întrucât numărul persoanelor care doresc să doneze sânge se menţine mult prea redus comparativ cu nevoile pacienţilor din spitale, fără prezenţa dumneavoastră la timp, pentru a dona sânge, mulţi pacienţi nu pot fi trataţi. Vă rugăm pe toţi cei care aveţi o bună stare de sănătate să donaţi sânge”, a transmis Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea.
Donatorii sunt aşteptaţi, zilnic, la Centrul de Transfuzii Sanguine din strada Alunişului, de luni până vineri, între orele 07.30 şi 11.00.