A fost inaugurată a 15-a facultate din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați: Facultatea de Științe ale Educației – o nouă etapă, aceeași tradiție de excelență!
Evenimentul marchează un moment de referință pentru comunitatea noastră academică. Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, cunoscut pentru contribuția sa remarcabilă la formarea cadrelor didactice, s-a transformat oficial în Facultatea de Științe ale Educației.
Această schimbare de titulatură reflectă evoluția firească a unei instituții cu peste 20 de ani de tradiție în domeniul pedagogiei, care a format generații de profesori și specialiști dedicați educației.
Prin această nouă identitate, ne propunem să continuăm cu aceeași pasiune misiunea de a pregăti profesioniști de înaltă calificare, adaptându-ne constant la nevoile actuale ale sistemului educațional și la provocările societății contemporane.
Le mulțumim tuturor cadrelor didactice, studenților și partenerilor noștri pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului și pentru încrederea acordată. Împreună, construim viitorul educației!