Karatistul Albert Pănuţă, legitimat la clubul Nippon Budo Sport şi Palatul Copiilor Tulcea, antrenor sensei Nicolaie Pănuţă, a participat, săptămâna trecută, la cea de-a 47-a ediţie a competiţiei de karate kyokushin British Open Cup, în oraşul Crawley din Marea Britanie. Albert a reuşit să se întoarcă acasă cu o medalie de aur la categoria kumite juniori 16-17 ani, băieţi, – 68 kg, fiind şi singurul sportiv din România care a participat la această competiţie. După patru meciuri foarte disputate, Albert a reuşit să câştige detaşat, clasându-se pe locul întâi la categoria sa, grupa fiind formată din 18 sportivi, iar lupta în sistem piramidal prin eliminare. În primul tur, Albert s-a luptat cu un sportiv din Olanda pe care l-a învins prin decizia arbitrilor cu scorul de 5-0. În al doilea tur a câştigat după două reprize cu reprezentantul Spaniei, cu scorul 4-0. În semifinale a întâlnit un sportiv din Ungaria, reuşind să se impună tot după două reprize cu scorul de 5-0. În ultimul meci l-a întâlnit pe campionul din Costa Rica, pe care l-a învins după prima repriză cu decizia de 5-0.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.


