Sindicatul Sed Lex Tulcea a depus o acţiune în instanţă împotriva Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi a Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului, cerând anularea Deciziilor nr. 666 şi nr. 667, emise pe 24 iulie 2025.

Preşedintele organizaţiei teritoriale Sed Lex Tulcea, Iancu Puflene a declarat pentru Ziarul „Delta” că cele două decizii vizează diminuarea sporului de condiţii vătămătoare de  muncă şi zilele de concediu de odihnă.

„Sunt două decizii prin care ne-au diminuat veniturile şi zilele de concediu de odihnă. Decizia nr. 666 vizează diminuarea sporului de condiţii vătămătoare de muncă de la 1.300 lei brut la 300 de lei brut, iar Decizia nr. 667 se referă la diminuarea zilelor de concediu de odihnă de la 10 la 5, pe care le-am contestat în instanţă. Este un proces de durată, nu cred că anul acesta se va rezolva ceva, poate din 2026. Aşteptăm să vedem cum se va soluţiona acest dosar în instanţă. Deocamdată nu se anunţă proteste”, ne-a declarat preşedintele organizaţiei teritoriale Sed Lex Tulcea, Iancu Puflene.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.