Spectacolul „Întoarcerea de acasă”, piesa semnată de Ştefan Caraman, în regia lui Vlad Ajder, care trebuia să fie jucat la Tulcea vineri seară, a fost anulat, a anunţat Teatrul „Jean Bart”.

Potrivit instituţiei, evenimentul a fost suspendat ca urmare a unei ordonanţe recent aplicate ce afectează desfăşurarea evenimentelor culturale.

Scriitorul Ştefan Caraman ne-a declarat că este vorba despre Ordonanţa 52/2025, iar spectacolul „Întoarcerea de acasă” a fost afectat de această măsură fiind producţia teatrului din Galaţi.

„A fost anulat din cauza Ordonanţei 52. Este o chestiune care ţine de austeritate, nu de teatru. Mi se pare că se înţelesese ca teatrul să plătească prestaţia, şi acum nu mai pot plăti, de aceea s-a suspendat. Este un spectacol invitat şi atunci poate că tipul acesta de colaborare nu mai poate fi finanţată pe perioada aceasta, până la sfârşitul anului. Mă gândesc că doar tipul acesta de piese invitat sunt influenţate de ordonanţă. Spectacolul <<Întoarcerea de acasă>> s-a făcut la Galaţi, se joacă la Galaţi, nu este al Teatrului <<Jean Bart>>, este invitat. Actriţa şi regizorul sunt din Galaţi, spectacolul este produs acolo. Nu este producţia Teatrului <<Jean Bart>>, doar erau invitaţi să joace aici. Deci nu a fost anulat din cauza faptului că nu a vrut cineva să fie jucată această piesă, s-a întâmplat din cauza unor condiţii economice”, ne-a declarat Ştefan Caraman.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.