Echipa Terrabyte Fighters din Sarichioi a câştigat Marele Premiu al Târgului Naţional de Ştiinţă CODE Kids 2025, impresionând juriul cu proiectul „Smart Boat Guard”, un sistem antifurt dedicat motoarelor de barcă din comunităţile de pescari. Coordonată de bibliotecara Irina Finoghen, echipa Bibliotecii Comunale Sarichioi a obţinut şi Premiul Special, o excursie oferită de ASIROM Vienna Insurance Group, premiile fiind înmânate de Dan Neiciu, Director Naţional Vânzări Asigurări de Viaţă în cadrul companiei. Tinerii câştigători – Teodora Cuzma, Teodora Andrei, Sara Ghiţă, Ivan Matei şi Terente Pablo – s-au impus în competiţia naţională care a reunit cele mai bune 20 de cluburi CODE Kids din România, fiecare prezentând soluţii tehnologice menite să rezolve probleme reale ale comunităţilor lor. Proiectul premiat, „Smart Boat Guard”, foloseşte sistemul de comunicare prin GSM, localizare prin GPS, o plăcuţă ESP32 şi energie solară pentru a trimite alerte în timp real proprietarilor de bărci în caz de furt, demonstrând atât ingeniozitate tehnică, cât şi o legătură profundă cu nevoile locale. În cadrul unui interviu acordat Ziarului „Delta”, Irina Finoghen a vorbit despre evoluţia spectaculoasă a copiilor, provocările competiţiei, motivaţia din spatele proiectului şi impactul pe care acest succes îl are asupra comunităţii.

Târgul Naţional de Ştiinţă CODE Kids 2025 s-a desfăşurat la Facultatea de Automatică, la Politehnica Bucureşti, pe 15 noiembrie.

– Cum a evoluat echipa Terrabyte Fighters de-a lungul pregătirilor pentru Târgului Naţional de Ştiinţă CODE Kids 2025? De asemenea, ne puteţi reaminti numele copiilor participanţi?

– Numele copiilor ce fac parte din Terrabyte Fighters sunt: Teodora Cuzma, Teodora Andrei, Sara Ghiţă, Ivan Matei şi Terente Pablo – ei cinci au lucrat efectiv la proiect din punct de vedere tehnic, al discursului, al prezentării, al designului şi la pregătirea standului expoziţional. Mai avem trei copii – Ana Maria Maxim, Andrei Mantai şi David Agafon – care nu au participat la proiect, dar au realizat alte activităţi mai uşoare până la acest târg. Evoluţia copiilor este una spectaculoasă, de la intrarea în acest club şi până la finalizarea cursurilor pe parcursul celor doi ani. Unii, când vin, nici măcar nu ştiu să deschidă un calculator. În primul an învaţă multe lucruri care le folosesc în timpul navigării pe internet, cum ar fi securitatea în timpul navigării; învaţă să programeze în Scratch, învaţă despre amprenta digitală, iar în al doilea an – care este cel mai spectaculos – deschid cutia cu piese Arduino, de unde începe să se producă magia şi să apară mici proiecte pe care nici nu şi le imaginau că le pot realiza.

–  Ce a fost cel mai dificil în acest proces pentru copii şi cum au reuşit să depăşească provocările?

– Unul dintre cele mai dificile momente a fost alegerea ideii potrivite pentru acest târg, deoarece proiectul trebuia să rezolve o problemă din comunitate, iar în fiecare comunitate sunt destul de multe probleme. Trebuia să găsim una care să se potrivească foarte bine acestor cerinţe. Ne-am gândit să alegem o idee foarte practică, care să răspundă unei probleme reale, şi astfel am ajuns să luăm în calcul comunitatea noastră de pescari şi modul în care i-am putea ajuta să-şi securizeze motoarele de la bărci. Probleme la nivel tehnic am mai întâmpinat, dar am reuşit să trecem cu bine peste ele.

– De unde vine pasiunea lor pentru robotică şi tehnologie?

– La intrarea în club nici unul dintre ei nu este pasionat de robotică sau tehnologie. Ei vin mai întâi să vadă despre ce este vorba, vin să socializeze la bibliotecă. Lecţiile sunt atrăgătoare, plăcute, nu se simt ca la şcoală, presaţi de cadrele didactice; râd, glumesc… iar pasiunea vine pe parcurs, nu pentru toţi, bineînţeles. Unii renunţă pe parcurs, fiindcă nu se regăsesc în aşa ceva, alţii nu au ce face acasă şi li se pare interesant la bibliotecă, iar din aproape în aproape devine o pasiune.

– Cum aţi simţit competiţia din acest an şi nivelul celorlalte proiecte participante?

– La Târgul Naţional de Ştiinţe ajung echipele câştigătoare ale locurilor 1 şi 2 de la hackathoanele regionale, deci nu ai cum să nu întâlneşti echipe foarte bune; implicit, şi proiectele lor sunt spectaculoase şi super interesante. Nivelul de competitivitate este unul foarte înalt şi mereu avem emoţii când vine vorba de etapa naţională, fiindcă nu ştii cine va câştiga – toţi au şanse. Am sperat că prin originalitate şi prin faptul că este foarte practic vom câştiga.

– Ce a însemnat pentru echipă să primească Marele Premiu şi Premiul Special?

– Câştigarea Marelui Premiu se simte ca o încununare a efortului deosebit depus de ei în ultima perioadă, pentru că au un program foarte încărcat la şcoală, ies la ora trei şi le este foarte greu să rămână şi la bibliotecă să lucreze. Este şi aprecierea supremă a muncii şi seriozităţii depuse în decursul celor doi ani de curs. Credem că determinarea şi perseverenţa sunt cheia succesului.

– Cum au reacţionat copiii în momentul în care au fost anunţaţi câştigători?

– Copiii au fost extrem de încântaţi şi foarte mândri de rodul muncii lor şi s-au bucurat că proiectul lor a fost cel mai apreciat.

– Cum credeţi că va influenţa acest premiu comunitatea din Sarichioi?

– Cred că prin acest premiu biblioteca noastră va deveni mai vizibilă în comunitate. Lumea trebuie să ştie că la bibliotecă se întâmplă multe lucruri frumoase şi actuale. La rândul ei, şi comunitatea va deveni mai vizibilă în judeţ şi în ţară. Şi copiii de la sate pot face robotică şi programare, chiar dacă accesul lor este limitat şi le lipsesc mentorii.

– Cum a luat naştere proiectul Smart Boat Guard şi ce v-a inspirat să îl dezvoltaţi împreună cu elevii?

– Proiectul nostru a luat naştere din dorinţa de a ajuta comunitatea de pescari din zonă. Stăm pe malul celui mai mare lac din ţară, iar bărcile pescarilor noştri sunt mereu expuse, vulnerabile, şi ei investesc mult în achiziţia de motoare. Furtul lor înseamnă un atentat la siguranţa economică a comunităţii, pentru că pescuitul este un mod de a-şi asigura traiul zilnic. Ne-am gândit să facem un sistem antifurt pentru aceste motoare, care trimite o alarmă sub forma unui apel către proprietar. De asemenea, proprietarul poate vedea, printr-o comandă pe telefon, şi locaţia în Google Maps a motorului, deoarece montajul foloseşte sisteme GSM şi GPS. Prin SMS se mai poate verifica şi tensiunea bateriei, iar întregul proiect poate fi coordonat de la distanţă printr-un panou web. Proiectul are şi o componentă sustenabilă: foloseşte un panou solar pentru încărcarea acumulatorilor. Sistemul a fost gândit pentru a descuraja hoţii în demersurile lor necinstite şi pentru a proteja investiţiile pescarilor.

– Ce tehnologii sau componente au folosit copiii în realizarea dispozitivului?

– Proiectul foloseşte sistemul de comunicare prin GSM, care utilizează reţeaua 2G şi localizare prin GPS, având două module de acest fel. Este coordonat de o plăcuţă ESP32 cu modul WiFi şi include diferite module care asigură încărcarea corectă a acumulatorilor, fire conductoare, rezistenţe, LED-uri martor, acumulatori reciclaţi, buton de pornire şi contact electric.

– Ce credeţi că a diferenţiat Smart Boat Guard de celelalte proiecte din competiţie?

– Cred că, în această competiţie, proiectul nostru a avut un atu prin aplicabilitate, utilitate, prin faptul că este adresat unei comunităţi pentru care pescuitul nu este doar o pasiune, ci un mod de viaţă, precum şi prin faptul că foloseşte tehnologii moderne (internet).

– Ce planuri de viitor aveţi cu echipa Terrabyte Fighters? Există deja idei pentru un proiect nou?

– Din păcate, drumul echipei a ajuns oarecum la final, au terminat modulul de avansaţi. Ei vor rămâne voluntari în cadrul bibliotecii pentru colegii lor mai tineri, care vor începe anul viitor un nou ciclu de învăţare. Sunt atât de ancoraţi în pasiunea lor, încât unii vor să mai facă proiecte deosebite la bibliotecă, iar alţii vor rămâne alumni CODE Kids.

– Ce mesaj le transmiteţi copiilor care vor să se apropie de tehnologie şi ştiinţă, dar nu ştiu de unde să înceapă?

– Sfatul nostru către tinerii care doresc acest lucru este să meargă la biblioteca din localitate şi să întrebe de programul CODE Kids. El este implementat în mai multe biblioteci din judeţ şi anual se deschid cluburi de acest gen. Acolo vor găsi răspunsuri la pasiunile lor, vor învăţa lucruri uimitoare, vor realiza aplicaţii şi proiecte de robotică ce pot schimba lumea.