Trei persoane care lucrau la societăţi comerciale ce prestau servicii financiar-contabile pentru asociaţii de proprietari au fost depistate şi duse la audieri, fiind bănuite că şi-ar fi însuşit aproximativ 400.000 de lei din conturile unor asociaţii pe care le administrau.

„Miercuri, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Tulcea şi Ilfov, într-un dosar penal având ca obiect infracţiunea de delapidare în formă continuată”, informează DGPMB.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2022 – octombrie 2024, trei persoane – una în calitate de contabil, iar celelalte două ca reprezentanţi în fapt şi în drept ai unor societăţi comerciale ce prestau servicii financiar-contabile, de casierie şi administraţie tehnică pentru asociaţii de proprietari – şi-ar fi însuşit aproximativ 400.000 de lei din conturile unor asociaţii de proprietari pe care le administrau.

Suma ar fi fost sustrasă prin neplata unor furnizori de utilităţi, a obligaţiilor către bugetul de stat, precum şi prin retrageri din fondul de rulment şi din fondul de reparaţii.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.