Canalizarea nu trebuie folosită pentru aruncarea deşeurilor menajere, atrag atenţia reprezentanţii SC Aquaserv Tulcea, în urma unor lucrări de mentenanţă şi curăţare efectuate la reţeaua de canalizare din municipiul Tulcea. În cadrul
acestora au fost descoperite cantităţi semnificative de deşeuri aruncate necorespunzător. Intervenţiile au avut loc, joi, pe strada Alunişului şi strada Spitalului, unde echipele societăţii au desfăşurat activităţi specifice pentru îndepărtarea rezidurilor şi a materialelor care blocau funcţionarea normală a sistemului de canalizare. Scopul lucrărilor a fost asigurarea funcţionării optime a reţelei, prevenirea defecţiunilor tehnice şi reducerea riscului de avarii sau inundaţii. În urma verificărilor efectuate pe teren, au fost identificate numeroase deşeuri neconforme, precum şerveţele umede, materiale textile, pungi, resturi menajere şi alte obiecte care nu au ce căuta în sistemul de canalizare.
În acest context, societatea lansează un apel ferm către cetăţeni să respecte regulile de utilizare a canalizării şi să nu mai arunce deşeuri în reţea.
„În urma intervenţiilor au fost identificate numeroase deşeuri şi materiale neconforme aruncate în reţea. Asemenea reziduuri nu au ce căuta în sistemul de canalizare. Este inadmisibil ca acesta să fie folosit pentru aruncarea gunoaielor. Facem un apel ferm către cetăţeni: Nu mai aruncaţi în canalizare şerveţele umede, materiale textile, pungi, resturi menajere sau alte deşeuri. Acestea provoacă blocaje, defecţiuni şi costuri suplimentare suportate de întreaga comunitate. Vă mulţumim pentru înţelegere şi cooperare. Respectarea regulilor de utilizare a canalizării este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, transmit reprezentanţii Aquaserv.

