Casa Avramide din municipiu va găzdui sâmbăta aceasta, de la ora 12.00, lansarea volumului de poezie „versul ielelor”, semnat de Ela Constantin. Ela Constantin este pseudonimul literar sub care îşi semnează scrierile Gabriela Greavu, profesoară de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiu, unde activează de doi ani.
Pentru Ela Constantin, „versul ielelor” reprezintă volumul de debut în poezie. Autoarea ne-a spus că pasiunea pentru poezie a început dintr-o joacă, atunci când cineva i-a trimis o fotografie şi i-a spus să scrie câteva versuri inspirate de imagine.
„M-am apucat de scris poezie dintr-o joacă. Cineva mi-a trimis o fotografie şi m-a provocat să scriu versuri pornind de la aceasta. Am scris. Ciudat, puţin stângaci, dar am scris şi mi-a plăcut. Apoi, am început să scriu dorinţa, iubirea, patima, regăsite la nivel personal, dar pe care şi ceilalţi le pot percepe personal, multifaţetat, în imagini proprii. Mesajul este unul codificat uneori, dar uşor de dezvăluit şi devine unul relevant pentru fiecare în parte. M-am regăsit la nivelul versului şi m-am deschis către cititor cu speranţa că prin poezia mea va evolua mental, emoţional şi individual”, ne-a declarat Gabriela Greavu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.

