Comuna Somova va avea un adăpost pescăresc, după ce Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre privind implementarea investiţiei, cu 15 voturi „pentru”, în cadrul unei şedinţe ordinare. Investiţia, considerată de autorităţile locale drept un proiect important pentru dezvoltarea comunităţii şi sprijinirea activităţilor de pescuit din zonă, urmează să fie realizată prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit, în cadrul unei axe dedicate promovării pescuitului durabil şi creşterii siguranţei pescarilor.
Proiectul prevede înfiinţarea unui adăpost pescăresc în comuna Somova, infrastructură menită să ofere condiţii mai bune pentru desfăşurarea activităţilor specifice şi pentru protejarea ambarcaţiunilor şi echipamentelor utilizate de pescari.
Totodată, Primăria Somova şi-a asumat obligaţia de a susţine costurile de întreţinere şi mentenanţă ale investiţiei pentru o perioadă de minimum cinci ani de la finalizarea proiectului. Hotărârea îl desemnează pe primarul comunei Somova, Gheorghe Năstase, drept reprezentant legal al proiectului şi ordonator principal de credite pentru implementarea investiţiei. Autorităţile locale susţin că realizarea adăpostului pescăresc va contribui la dezvoltarea infrastructurii locale şi la susţinerea comunităţii de pescari din zonă.

