Dacă mâine începe Festivalul “Scrumbii de Rusalii” la Muzeul Satului Pescăresc din municipiu, weekendul următor, 5-7 iunie, se anunţă la fel de animat, în aceeaşi locaţie urmând să aibă loc Seawolves Delta Fest. Evenimentul va reuni la Tulcea motociclişti din toată ţara, în jurul concertelor rock şi al pasiunii pentru motoare. În cele două zile de distracţie, pe scenă vor concerta Bucovina (Headliner), Trident, The Zoo, Over, Hator, Altar (Headliner), Zob, Alterium (Italia), Fittonia şi Star Crystal (Ucraina). Sâmbătă,  6 iunie, va avea loc şi o paradă moto, când sute de motoare vor face oraşul Tulcea să vibreze pe un traseu spectaculos. Vor avea loc şi show-uri de balet contemporan între seturile rock, concursuri specifice cu premii consistente, after party-uri până în zori şi nelipsitul foc de tabără. Gazda evenimentului va fi Cristian Hrubaru.

În paralel, la Cherhana continuă expoziţia-performance „An Accidental Forever”, semnată de Theo Pelmuş şi Kris Snowbird – un proiect artistic care îmbină influenţe din cultura nativ-americană şi cea românească într-o experienţă aparte.

Primăria Tulcea a anunţat că lucrările de reamenajare desfăşurate la Muzeul Satului Pescăresc sunt, în mare parte, finalizate, iar spaţiul începe să capete o nouă identitate şi o atmosferă mai coerentă pentru vizitatori.

În paralel, continuă lucrările de pavare a drumului către viitoarea parcare, care va fi organizată după zona restaurantului, astfel încât zona centrală a ansamblului să rămână mai liniştită, fără praf şi liberă de autoturisme.

Sub noul pavaj au fost realizate reţele de apă, electricitate şi preluare a apelor pluviale, necesare pentru desfăşurarea evenimentelor organizate în zonă. În această etapă, infrastructura electrică existentă permite alimentarea unui număr limitat de comercianţi, urmând ca, într-o etapă viitoare, să fie realizat şi un spor de putere pentru extinderea capacităţii de deservire.

Totodată, încă din perioada iernii au fost create „ferestre” în perdeaua de stuf din jurul polderului Zaghen, care permit vizitatorilor să observe mai uşor luciul apei şi speciile de păsări din zonă.

În aceste zile, pajiştea din zona Satului Pescăresc a fost întreţinută şi tratată împotriva căpuşelor şi ţânţarilor.