Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Tulcea îşi ia rămas-bun cu profundă durere de la artista Irina Pal, un spirit care şi-a împletit destinul, între vocaţia de creator, dăruirea de pedagog şi dragostea pentru familia sa ca soţie, mamă şi bunică.

Născută la 4 aprilie 1955, Irina Pal a absolvit Facultatea de Arte, specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, clasa prof. univ. dr. Ţurcanu Căruţiu. A devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 2013 şi a Filialei U.A.P. Tulcea din 1987.

Prezenţă aparte în peisajul cultural naţional şi local, cu o bogată activitate artistică, s-a impus prin valoarea deosebită a tapiseriilor şi creaţiilor sale vestimentare. Universul său plastic, caracterizat printr-un firesc cuceritor şi o armonie profundă a texturilor şi culorilor, a găsit mereu un drum direct şi cald spre inimile tuturor iubitorilor de artă. Lucrările sale au fost expuse în numeroase expoziţii personale şi de grup, lăsând o amprentă de neşters în arta textilă românească.

Pe lângă activitatea de creaţie, Irina Pal a fost un dascăl, care a ghidat cu răbdare, blândeţe şi generozitate paşii a numeroase generaţii de copii şi le-a insuflat curajul de a se exprima liber şi dragostea faţă de frumos.

Plecarea ei dintre noi lasă un gol, dar moştenirea ei – vie în fiecare fir de tapiserie, în inimile discipolilor şi în amintirile celor dragi – va dăinui peste timp.

Artista Irina Pal a fost condusă pe ultimul drum şi înmormântată la Murighiol.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în lumină şi linişte eternă!

Expoziţii personale:

1987, 1995, 1998, 2000, 2009, 2015  – Tulcea; 1998 – Bucureşti;1999 – Eforie Nord; 2000 – Constanţa; 2009, 2015 – Tulcea – Muzeul de Artă Populară. Casa Avramide

Expoziţii de grup:

1990 – Expoziţie de vestimentaţie – Tulcea;

1994 – Expoziţii organizate de Filiala U.A.P. Tulcea în Franţa;

1995 – Expoziţii organizate de Filiala U.A.P. Tulcea în Danemarca;

1998 – Salonul Anual de Primăvară Tulcea;

2000 – Expoziţia naţională „Măşti populare din România”, Bucureşti;

2001 – Expoziţia „Salonul de primăvară”, „Casa Cărţii”, Tulcea;

2006 – Expoziţia de pictură şi tapiserie, Muzeul Naţional al Agriculturii, Slobozia;

2011 – Expoziţia „Mama şi copilul – emoţie şi fericire” Constanţa;

2011 – „Tulcea-Fest”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2011 – Expoziţia „Dobrogea 133 ani”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2011 – „Interferenţe Dobrogene”, Sala „Constantin Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti;

2012 – Expoziţia Absolvenţilor Constanţa;

2012 – „Tulcea-Fest”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2012 – Bienala de Artă Contemporană „Ion Andeescu”, Buzău;

2012 – „Artişti Tulceni Contemporani”, Muzeul de Artă Tulcea;

2012 – Bienala de Arte plastice „Gheorghe Pătraşcu”, Târgovişte

2013 – Expoziţia „Dobrogea 135 ani”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2014 – Expoziţia „Primăvara 2014″, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2014 – Salonul de grafică şi desen;

2014 – „Tulcea-Fest”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2014 – Bienala de Artă Contemporană „Ion Andreescu”, Buzău;

2014- Expoziţia „Dobrogea 136 ani”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2015 – Expoziţia „Salonul de primăvară”;

2015 – „Femeia în inima noastră”, Muzeul de Artă Tulcea;

2015 – Salonul de desen şi gravură – „DESEMN”, Galeriile de Artă Tulcea;

2015 – „Promoţie” – colecţia 2015, Galeriile de Artă Tulcea;

2015 – „Tulcea-Fest”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2015 – „Patrimoniu – Dobrogea 137 ani”, Galeriile de Artă Tulcea;

2016 – Expoziţia „Salonul de primăvară”, Galeriile de Artă Tulcea;

2016 – Salonul de grafică şi desen, Galeriile de Artă Tulcea;

2016 – „Tulcea-Fest”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea

2017 – Expoziţia „Salonul de primăvară”, Galeriile de Artă Tulcea;

2017 – „Tulcea-Fest”, Galeriile Filialei U.A.P. Tulcea;

2020 – Salonului de Toamnă, Galeriile UAP Tulcea;

2021 – Salonul de primăvară – Galeriile UAP Tulcea;

2021 – Tulcea Fest ’21 – Galeriile UAP Tulcea;

2021 – Salonul Anual al Artiştilor Plastici Tulceni 2021- Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2022 – „Salonul de primăvară” – Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2022 – Salonul de Grafică şi Desen „Viorel Poiată”, Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2022 – Salonul de toamnă, Galeriile de Artă UAP – Filiala Tulcea;

2022 – Salonul Anual al UAP, Galeriile de Artă UAP – Filiala Tulcea;

2023 – Colecţia de iarnă, Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2023 – Salonul de primăvară, Galeriile UAP  Tulcea;

2023 – Salonul de grafică „Viorel Poiată”, ediţia a II-a, Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2023 – Salonul Anual al UAP Tulcea – Galeriile de Artă – Filiala Tulcea;

2024 – Colecţia de iarnă, Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2024 – Salonul de primăvară, Galeriile UAP  Tulcea;

2024 – Salonul de Grafică şi Desen „Viorel Poiată” 2024 – Galeriile de Artă U.A.P. Filiala Tulcea;

2024 – „Tulcea Fest” – Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2024 – Salonul de toamnă al UAP – Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2024 – Colecţia de iarnă – Galeriile UAP Tulcea;

2024 – Salonul anual al UAP – Galeriile de Artă UAP Tulcea;

2025 – Salonul de primăvară 2025 – Galeriile de Artă UAP Filiala Tulcea;

2025 – Tulcea Fest, Galeriile de Artă UAP – Filiala Tulcea;

2025 – Salonul anual – Galeriile de Artă UAP- Filiala Tulcea;

2026 – Colecţiile de iarnă 2026- Galeriile UAP- Filiala Tulcea

2026 – Expoziţia internaţională „Micul Prinţ”, Muzeul de Arta Satu Mare.

Lucrări în colecţii particulare: Franţa, Danemarca, S.U.A., Rusia, Grecia, Elveţia, Olanda, Belgia, Spania, Argentina, Canada, Italia, Africa de Sud.