Comisarii Gărzii de Mediu au depistat, într-o ladă frigorifică a unui operator economic din domeniul HoReCa, şapte exemplare de sturion din specia păstrugă. În plus, acelaşi operator economic evacua ape uzate direct în fluviul Dunărea. Pentru această faptă, operatorul economic va fi sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 100.000 de lei.

„Garda Naţională de Mediu a aplicat, doar în prima zi de control în zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, amenzi în valoare totală de 230.000 de lei, două avertismente, două măsuri de suspendare a activităţii şi două măsuri de aducere a terenului la starea iniţială”, a anunţat, marţi, Garda de Mediu.

Controalele sunt desfăşurate în baza unui Plan de Acţiune întocmit la nivelul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi vor continua pe durata întregii săptămâni, vizând respectarea legislaţiei de mediu, protecţia resurselor de apă, a biodiversităţii şi a habitatelor naturale din această zonă cu regim special de protecţie.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.