O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare şi urmărire a unei drone intrată în spaţiul aerian naţional, a angajat ţinta aeriană cu o rachetă şi a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, judeţul Buzău, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat de presă.

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat vineri, 24 iulie, la ora 09.39, o ţintă aeriană la o distanţă de aproximativ 20 km Est de Sulina, care a pătruns în spaţiul aerian naţional, pe traiectul Sulina – Brăila – Feteşti – Buzău.

„Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat la ora 09.48, respectiv 10.56, pentru monitorizarea situaţiei. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Brăila, fiind transmise mesaje RO-Alert”, precizează comunicatul MApN.

La ora 11.02, aeronava F-16 a Forţelor Aeriene Române a angajat ţinta şi a doborât-o.

Dronă filmată deasupra localităţii Sarichioi

O dronă a fost filmată deasupra localităţii Sarchioi înainte de doborârea dronei, în judeţul Buzău.