Tulcenii şi turiştii care doresc să afle mai multe despre istoria oraşului sunt invitaţi să participe la o nouă serie de tururi ghidate organizate în această săptămână. Evenimentele oferă participanţilor ocazia de a descoperi monumente, clădiri emblematice şi poveşti mai puţin cunoscute despre Tulcea, alături de ghidul Adrian Dan. Următorul tur este programat mâine, de la ora 18.00, şi face parte din seria „Tulcea în două ceasuri”. Turul pietonal este unul care străbate mahalale istorice, vechiul centru al oraşului, dar şi noul centru al oraşului. De asemenea, turul ghidat „Tulcea în două ceasuri” va fi organizat şi sâmbătă, de la ora 10.00 în limba engleză pentru turiştii străini, iar de la ora 18.00 în limba română. Punctul de întâlnire pentru toate cele trei tururi va fi la Statuia lui Mircea cel Bătrân din Piaţa Civică, iar durata este de aproximativ două ore şi jumătate.
Itinerarul turului include următoarele obiective: Casa Avramide, Casa Faimblat, Palatul Paşei, Moscheea Azizie, Biserica Armenească şi „Biserica cu Ceas”.
„Tulcea este un oraş stratificat, ca o carte veche cu pagini încă neştiute. Aici, istoria nu se ascunde în muzee, ci respiră direct de pe străzi: în faţadele scorojite, în clădiri tăcute, în privirea celor care ştiu ce-a fost <<aici, odată>>. Oraşul s-a format şi a înflorit cu ajutorul comunităţilor etnice ce au convieţuit zeci şi sute de ani: greci, evrei, turci, bulgari, armeni, români, ruşi lipoveni şi mulţi alţii. Fiecare şi-a aşezat amprenta în povestea Tulcei: fie prin comerţ, arhitectură, viaţă culturală sau memorie colectivă”, a transmis Adrian Dan.
Tururile sunt deschise publicului larg, iar participarea este gratuită şi se face pe bază de înscriere la adresa adrian.archivess@gmail.com, cu titlul e-mailului: „Tulcea în două ceasuri”, iar minorii pot participa doar însoţiţi de un adult.
Organizatorii recomandă celor interesaţi să ajungă cu câteva minute înainte de ora începerii şi să poarte încălţăminte comodă, întrucât traseele se desfăşoară pietonal.
