Un bărbat din judeţul Olt este cercetat penal de procurorii anticorupţie după ce ar fi pus la punct o adevărată afacere din promisiuni de angajare şi transferuri în structurile de apărare. Inculpatul, identificat sub iniţialele B.R.B., a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 8 octombrie 2026, fiind acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei, bărbatul, o persoană fără calitate specială, a încasat sume impresionante de bani, pre-tinzând că are conexiuni la nivel înalt în Armată şi în structurile de sănătate.
Conform ordonanţei procurorilor, cele mai recente fapte ar fi avut loc în perioada aprilie-mai 2026. Inculpatul ar fi abordat o persoană care dorea să obţină un transfer în cadrul sistemului militar. B.R.B. i-a lăsat acesteia impresia că are trecere pe lângă membrii comisiei şi că îi poate asigura mutarea de la o unitate militară din Caracal la o unitate din judeţul Tulcea.
Pentru acest serviciu, el a pretins şi primit iniţial 13.000 de lei, urmată de o nouă tranşă de aproximativ 7.000 de lei, sumă solicitată sub pretextul că ar fi fost necesară pentru „a plăti mesele” membrilor comisiei de analiză.
Ulterior, în cursul lunii mai 2026, apetitul financiar al bărbatului a crescut. Acesta a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma de 160.000 de lei (în două tranşe). În schimbul banilor, el a garantat că are influenţă directă asupra unui general de armată şi asupra comandantului şcolii de instruire pentru logistică „General-maior Constantin Constantiniu”. Promisiunea viza promovarea examenului de trecere în corpul ofiţerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecţie şi la cursuri.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a Ziarului DELTA.
