Pe scena permanentelor scandaluri din învăţământ
Şi părinţii din Tulcea s-au săturat să fie „vacă de muls”
Reclamaţiile părinţilor se opresc în sertarele directorilor de şcoli
Că se cer bani părinţilor pentru diverse lucruri sub pretextul bunului mers al procesului educativ şi că în fapt învăţământul gratuit costă nu mai este un secret pentru nimeni. În ultima perioadă scandalurile din învăţământ s-au ţinut lanţ. Părinţii arată cu degetul către profesori şi îşi declară lehamitea faţă de modul în care li se cer bani pentru orice, de la cretă până la cadouri scumpe de sărbători. Un părinte sătul să mai cotizeze la profesori ne-a sunat ieri la redacţie.
„Ni se cer bani pentru tot felul de activităţi, iar dacă nu ai bani, copilul îţi este ignorat, marginalizat”, ne-a spus cetăţeanul.