Subvenţiile la motorină, ignorate
Deşi se plâng că nu au suficienţi bani pentru a-şi lucra pământul, fermierii tulceni nu se grăbesc să-şi ia subvenţiile la motorina utilizată în agricultură. Până la 31 ianuarie, inclusiv, se depun cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul IV 2013. Deşi mai sunt câteva zile până la data limită, doar o mică parte dintre agricultori şi-au găsit timp să treacă pe la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.