Sindicatul de la ANIF nu crede în planul de achiziţie a energiei de la bursă

„Îmi vine greu să cred că preţul energiei electrice pentru irigaţii va scădea anul acesta”, afirmă preşedintele Ioniţă Dumitru

Agricultorii care îşi propun ca din viitorul sezon agricol să-şi irige culturile prin reţeaua ANIF vor plăti mai puţin cu până la 30%.Tarifele se vor reduce  în contextul în care de anul acesta Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) va deveni furnizor de energie, cumpărând direct de la producător. Cel puţin aşa stau lucrurile la modul teoretic, acest fapt fiind susţinut în  prezent şi de un cadru legislativ. Liderul sindicatului de la ANIF Tulcea, Ioniţă Dumitru, este sceptic că fermierii vor plăti mai puţin pe hectarul irigat, însă consideră că o transpunere în realitate a acestor măsuri anunţate încă din vara anului trecut de ministrul Agriculturii depinde de factorii de decizie de la centru.

„Cred eu că ar fi nevoie şi de mecanisme care să dea libertate de acţiune pe această piaţă a energiei unităţilor judeţene din teritoriu. În plus, avem nevoie de specialişti. Sigur, în teorie totul este minunat, însă în practică se va vedea realitatea. Personal, sunt sceptic. Îmi vine greu să cred că preţul energiei electrice pentru irigaţii va scădea cu 30 % anul acesta”, ne-a declarat preşedintele sindicatului „Fraternitatea” de la ANIF Tulcea.

ANIF

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA