Fostul primar din Măcin, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene
Procurorii DNA îl acuză pe Andone Ichim de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care fals intelectual în formă continuată şi înşelăciune
După Gherghişan, şi fostul primar din oraşul Măcin, Andone Ichim, a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fapte asemănătoare cu cele ale edilului-şef din Primăria Văcăreni. Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Andone Ichim primar (la data faptelor) al localităţii Măcin, judeţul Tulcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participaţiei improprii; fals intelectual; folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave; înşelăciune şi fals intelectual în formă continuată.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA