Conducerea serviciilor publice cere bani mai mulţi pentru activitatea de ecarisaj

ecarisaj

După câteva luni de tatonări cu ONG-urile care apără drepturile animalelor, Guvernul a aprobat, la mijlocul lunii decembrie, Normele de aplicate a legii privind eutanasierea câinilor fără stăpân. Practic, patrupedele pot fi sacrificate, în cazul în care prezintă afecţiuni grave, doar la expirarea unui termen de 14 zile lucrătoare rezervat revendicării sau adopţiei.

La Tulcea, noua „Lege a lui Ionuţ” este aplicată, spre nemulţumirea şefului serviciilor publice locale, Cezar Jipa. Acesta spune că, în noile condiţii, costurile de întreţinere s-au dublat ca urmare a dublării perioadei petrecute de câinii fără stăpân la adăpostul de pe strada Taberei. În ciuda acestui lucru, bugetul afectat de activitatea de ecarisaj va fi, cel mai probabil, similar celui de anul trecut.