Viscolul ţine elevii acasă
Şcolile, închise şi astăzi
Zăpada este coşmarul autorităţilor şi bucuria elevilor. Ninsorile abundente din ultimele zile şi viscolul au făcut ca drumurile din judeţ să fie impracticabile. Utilajele se luptă încă să-şi facă loc printre munţii de zăpadă, însă, practic, majoritatea localităţilor din judeţ sunt izolate.
În aceste condiţii, Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis să prelungească vacanţa forţată a elevilor. Decizia a fost luată numai pentru ziua de marţi, 28 ianuarie 2014, iar în funcţie de evoluţia fenomenelor meteo, se vor lua măsurile care se impun, au precizat autorităţile.
„Viscolul şi ninsorile continuă iar în aceste condiţii am decis ca elevii să stea şi mâine (n.r. -astăzi) acasă”, ne-a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea, Dumitru Damian.