Liberalii tulceni strâng semnături pentru lista de candidaţi la europarlamentare

Fiecare organizaţie locală a Filialei Tulcea va trebuie să obţină semnăturile a cel puţin 25% din persoanele înscrise în listele electorale permanente

liberalii tulceni

Vinerea trecută, la Bucureşti a avut loc şedinţa Delegaţiei Permanente Naţionale a Partidului Naţional Liberal, întrunire la care filiala PNL Tulcea a fost reprezentată de Marius Octavian Popa, deputat şi preşedinte al organizaţiei, senatorul Octavian Motoc, George Şişcu (vicepreşedintele Consiliului Judeţean), respectiv Romeo Diacencu (şef al TNL Tulcea şi consilier judeţean). Principalele subiecte de discuţie au fost nominalizarea noului mi-nistru al Internelor şi strategia pentru alegerile europarlamentare de la finele lunii mai.

Concluziile discuţiilor de la Bucureşti au fost prezentate membrilor conducerii de la Tulcea a partidului în cadrul unei şedinţe ulterioare, care s-a desfăşurat sâmbătă. Potrivit secretarului general al Filialei Teritoriale Tulcea, Claudiu Boangiu, liberalilor judeţeni li s-a prezentat targetul pe care trebuie să îl atingă fiecare organizaţie locală pentru strângerea de semnături în vederea depunerii listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare.