Pagubă de milioane de euro la Transelectrica

Trei stâlpi de înaltă tensiune din zona Baia, la pământ după ce hoţii au furat şufele de ancorare

Pe lângă cei dărâmaţi, alţi patru stâlpi erau în pericol să cadă din clipă în clipă

Pagubă de milioane de euro la Transelectrica

Nu mai este o surpriză faptul că, în vremuri de criză precum cele prin care încă trecem, furtul de fier reprezintă una dintre îndeletnicirile preferate ale hoţilor care vor să facă bani repede şi fără prea mult stres. În plus, acestora le este cu atât mai uşor să „opereze” cu cât vizate sunt bunurile statului, de cele mai multe ori păzite necorespunzător sau chiar lăsate de izbelişte.

Astfel, duminică dimineaţă, angajaţii companiei Transelectrica, trimişi în zona Baia – Ceamurlia de Sus pentru a verifica de ce se întrerupsese curentul electric, au constatat că şufele a trei stâlpi de înaltă tensiune fuseseră furate peste noapte iar aceştia erau culcaţi la pământ. Mai mult, pe lângă cei dărâmaţi, alţi patru stâlpi erau în pericol să cadă. Primarul comunei Baia, Nicolae Ianuş, a confirmat incidentul şi spune că va ajuta echipele companiei pentru ca daunele să fie reparate cât mai repede.