Muncă la negru răsplătită cu pușcărie
Un angajator din Tulcea riscă pedeapsa cu închisoarea pentru încălcarea legislaţiei muncii. Mai exact, acesta se face vinovat de practicarea muncii fără forme legale, faptă care intră sub incidenţa legislaţiei penale.
„Vorbim de un caz care implică mai mult de cinci persoane angajate fără forme legale, iar în aceste condiţii intervine sancţiunea de natură penală”, ne-a declarat şeful ITM Tulcea, Ali Izet.
Concret, angajatorul în cauză riscă acum până la doi ani de închisoare. Magistraţii vor fi însă cei care vor stabili sancţiunea şi nu este exclus ca funcţie de analiza detaliilor să se poată da o sancţiune de natură contravenţională. Conform Codului Muncii, pentru cazurile în care se depistează până în cinci persoane care lucrează fără un contract de muncă înregistrat legal fapta se sancţionează cu amendă de până la 20.000 de lei pentru fiecare angajat la negru în parte.
„Anul trecut s-au făcut 20 de dosare penale pentru munca la negru”, a precizat inspectorul şef al ITM Tulcea.