Viaţa la comun, un blestem
Din cauza unui locatar care nu şi-a mai plătit facturile de 14 ani, o asociaţie întreagă a rămas fără apă potabilă
Facturile la apă şi căldură au scos dintotdeauna şi vor scoate şi în continuare perii albi locatarilor de la bloc. Listele cu asociaţiile restanţiere la plata utilităţilor sunt din ce în ce mai lungi, ceea ce nu înseamnă că toţi proprietarii au datorii la Aquaserv, Energoterm sau Dalkia. De cele mai multe ori, din cauza a unu-doi rău-platnici suferă întreaga scară atunci când furnizorul de utilităţi decide să „taie” apa sau căldura ca urmare a datoriilor înregistrate de asociaţie, în ansamblu.
Un caz de acest tip ne-a fost adus în atenţie de o doamnă care locuieşte într-un bloc de pe strada Spitalului. Aceasta ne-a povestit că toţi membrii Asociaţiei de proprietari nr. 35 au rămas fără apă potabilă din data de 17 februarie, din cauza unui singur individ, care nu şi-a mai plătit facturile de… 14 ani! Conducerea societăţii Aquaserv a găsit, însă, o soluţie, aceasta fiind deocamdată implementată la un bloc de pe strada Alunişului.