Cupa Dobrogei 2014

Turneu final la Polivalentă

Cupa Dobrogei 2014 la Polivalentă turneul final

Fanii fotbalului se pot bucura, mâine după-amiază, la Polivalentă, de un program fotbalistic special, oferit de faza finală a competiţiei zonale Cupa Dobrogei. Astfel, duminică, de la ora 12.00, Delta Dobrogea întâlneşte pe Şoimii Topolog într-o confruntare deschisă oricărui rezultat.

„Au fost evoluţii oscilante ale echipei, uneori jocul nu m-a mulţumit. Urmăresc să mai întăresc echipa cu o serie de achiziţii. Legat de meciul de mâine cu Delta, nu aş vrea să mă hazardez în declaraţii pentru că nu am văzut la treabă echipa din Tulcea. Sigur, noi mergem la victorie, nici nu poate fi altfel”, ne-a declarat primarul comunei Topolog, Ion Olteanu.

Noua Generaţie Măcin şi Luceafărul Slava Cercheză se întâlnesc de la ora 13.00. Banca tehnică a echipei din Slava are un obiectiv declarat în repetate rânduri: câştigarea Trofeului 2014 a Cupei Dobrogei şi accederea în faza regională a competiţiei. Să fie Măcinul o piedică în calea Luceafărului? Rămâne de văzut.