Înscrierea la clasa pregătitoare
Peste 400 de cereri depuse în primele două zile la Tulcea
Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 a început luni. Regulile pentru înscriere au rămas la fel ca anul trecut. Părinţii îşi vor putea înscrie copiii la orice şcoală doresc, numai că fiecare instituţie de învăţământ va avea propriile criterii de admitere, iar prioritate vor avea copiii care locuiesc în circumscripţia şcolii.
„Până la această dată avem 430 de cereri înregistrate la clasa pregătitoare”, a precizat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea, Dumitru Damian.
Potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2014, au obligaţia de a-i înscrie în învăţământul primar în clasa pregătitoare.
„Avem 92 de clase pregătitoare şi un efectiv de copii estimat de circa 1860. La clasa I avem în jur de 88 de clase şi în jur de 1.780 de copii. Nu avem probleme legate de spaţii. Sunt locuri pentru toţi copiii”, ne-a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea, Dumitru Damian.