Poliţişti în brutării: peste 400 de controale, amenzi de aproape jumătate de miliard!

amenzi de aproape jumătate de miliard aplicate de polițiști patronilor de societăți de morărit și panificație

Din toamna anului trecut, Guvernul a decis reducerea TVA la produse de panificaţie de la 24% la 9%. Autorităţile au avertizat sectorul de panificaţie că introducerea acestei măsuri va fi însoţită de controale dure pentru combaterea evaziunii. Zis şi făcut! La Tulcea societăţile din morărit şi panificaţie au fost în ultima lună ţinta unor controale în valuri. După raidul veterinarilor care s-a lăsat cu ordonanţe de închidere, amenzi grase şi marfă confiscată cu carul, au urmat peste 400 de controale ale poliţiştilor.

„Luna trecută, la nivelul judeţului Tulcea, au fost efectuate 414 controale, fiind constatate cinci infracţiuni. În cadrul controalelor efectuate, poliţiştii au aplicat 185 sancţiuni contravenţionale în valoare de 42.150 lei (n.r. – aproape jumătate de miliard de lei vechi) şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 530 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, comisar şef Daniela Condrea. Acţiunile de acest gen vor continua.