Delta Dunării şi Munţii Măcinului, destinaţii promovate la Târgul de Turism al României

Târgul de Turism al României

Săptămâna trecută, la Romexpo a avut loc Târgul de Turism al României, eveniment bianual la care a participat şi o delegaţie a Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea.

Potrivit oficialilor instituţiei, cei mai mulţi turişti s-au arătat interesaţi de Delta Dunării, de traseele turistice din judeţul nostru, respectiv de excursiile pe care le-ar putea efectua dacă ar opta pentru un sejur în nordul Dobrogei. O altă destinaţie de care vizitatorii târgului s-au arătat interesaţi a fost Parcul Naţional Munţii Măcinului.

„În ultima zi a târgului, reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea au fost prezenţi la congresul internaţional al tradiţiilor culinare, în cadrul căruia s-a discutat despre gastronomia locală. În acest context, discuţia s-a axat şi pe ideea de <<ecoturism>> şi despre <<slow tourism>>, o abordare eficientă a potenţialului din Delta Dunării”, a transmis Claudia Hotnog, purtătorul de cuvânt al CJ Tulcea.

Târgul de Turism al României, organizat de Romexpo de două ori pe an, reuneşte firme de profil din ţară şi de peste hotare.