Maratonistul Paul Dicu se alătură echipei Danube Delta Rally: Primul antrenament în calitate de copilot, weekend-ul acesta la Braşov

Maratonistul Paul Dicu se alătură echipei Danube Delta Rally

Echipa Danube Delta Rally va fi prezentă la finele săptămânii la Tess Rally, prima etapă de anul acesta din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, derulată la Braşov. Organizatorii Danube Delta Rally vor fi însoţiţi de un concurent special, maratonistul Paul Dicu, românul care a participat de trei ori la una dintre cele mai dificile curse din lume: Maratonul Nisipurilor, în deşertul Sahara. Cunoscutul maratonist va lua startul şi în cadrul Danube Delta Rally anul acesta, în echipă cu pilotul constănţean Sorin Telehoi, concurând pe Dacia Logan. Între timp, Dicu va fi „botezat” într-ale raliurilor de către ambasadoarea Danube Delta Rally, Gina Pistol, cunoscută pentru pasiunea ei pentru automobilism.

Pe lângă antrenamentul automobilistic, pregătirea lui Paul Dicu va cuprinde şi probe-surpriză: printre altele, va trebui să îşi demonstreze abilităţile culinare alături de echipa Danube Delta Rally şi de de Gina Pistol, în cadrul unei sesiuni de gătit în aer liber.

Ulterior, preparatele vor fi oferite publicului pentru degustare şi „validare”.