Ştefan CaramanSpectacol realizat după un text al tulceanului Ştefan Caraman, prima piesă jucată într-un aeroport

Cultura tulceană va reveni în prim-plan naţional la finele acestei săptămâni, când sâmbătă va avea loc, în incinta Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, din Otopeni, premiera spectacolului „Ne vom revedea în anul care a trecut”. Este vorba despre o producţie regizată de Alexandru Nagy, însă adaptată după un text al dramaturgului tulcean Ştefan Caraman.

Specatcolul va fi pus în scena neconvenţională începând cu ora 19.00, la terminalul nou plecări, fiind prima piesă de teatru jucată într-un aeroport din România.

Din distribuţie fac parte Gelu Niţu, Cătălina Mustaţă, Meda Victor şi Mihai Smarandache. Spectacolul „Ne vom revedea în anul care a trecut” este realizat după o idee originală a Teatrului de Sufragerie, adaptare a textului unuia dintre cei mai jucaţi dramaturgi români, Ştefan Caraman, premiat la Gala Premiilor UNITER în anul 2005.

După premiera oficială de sâmbătă, din Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, spectacolul va fi integrat în repertoriul Teatrului de Sufragerie, dar şi în programul teatrelor din Bucureşti.