Noile curse regulate, mană cerească pentru aeroport: urmează modernizări şi angajări de ultim moment
Aeroportul de la Mihail Kogălniceanu se află în focul pregătirilor pentru primirea primilor pasageri care se vor urca la bordul avioanelor ce vor zbura, începând cu luna mai, spre Bucureşti, Bergamo sau Frankfurt. În contextul în care, în data de 14 martie, contractul de prestări servicii a fost semnat de conducerea Regiei Autonome cu reprezentanţii companiei aeriene Ten Airways, autorităţile judeţene şi-au făcut deja calculele cu privire la veniturile pe care le vor obţine de pe urma operării acestor curse, pentru prima oară după o pauză de 21 de ani.
Conducerea judeţului estimează că în conturile Regiei autonome vor intra, în perioada mai – septembrie 2014, peste două miliarde de lei vechi din operarea acestor curse regulate. Bani suficienţi pentru ca angajaţii care ar fi trebuit să fie daţi afară începând cu data de 1 aprilie (în număr de şase) să îşi poată păstra posturile.
Cu toate acestea, consilierii judeţeni se pregătesc să aprobe, în şedinţa ordinară de mâine, rectificarea bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome.