Autorităţile judeţene vor să se implice mai mult în promovarea patrimoniului arheologic

Horia Teodorescu: „Din punctul meu de vedere, n-ar trebui să existe om în judeţul Tulcea care să aibă disponibilitate şi putere de decizie şi să nu se implice”

promovarea patrimoniului arheologic

Judeţul Tulcea este, fără îndoială, una dintre cele mai binecuvântate zone ale ţării nu doar din punctul de vedere natural, ci şi al moştenirii arheologice. Acest lucru a fost dovedit de curând de descoperirea, în timpul dragajelor efectuate în apropiere de Sfântu Gheorghe, a unui fragment dintr-o ambarcaţiune otomană cu o „vârstă” venerabilă evaluată de specialişti la peste 300 de ani. În plus, Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea a demarat deja procedura de accesare a unor fonduri puse la dispoziţie de autorităţile norvegiene, în scopul înfiinţării unui muzeu modern la Cetatea Noviodunum.

Preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a ţinut să precizeze, în acest context, că instituţia pe care o conduce va continua să sprijine atât logistic, cât şi mai ales financiar Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) pentru ca patrimoniul istoric şi arheologic al judeţului să fie pus în evidenţă pe măsura potenţialului.