Şcoala altfel cu ore de echitaţie la clubul Real Racing
În cadrul programului MEN „Şcoala altfel” la clubul hipic Real Racing din municipiu se desfăşoară, în această perioadă, un program educaţional pentru popularizarea sportului călare.
„Avem un parteneriat cu nouă şcoli din oraşul Tulcea. Vreau să vă spun că în cadrul acestui program 275 de elevi şi 25 de cadre didactice învaţă să se apropie de aceste nobile animale, învaţă să practice hipismul”, ne-a declarat dr. Ştefan Răileanu, de la clubul Real Racing.
Clubul Real Racing deţine 20 de cai de competiţie şi un palmares bogat cu numeroase premii în competiţii naţionale şi internaţionale organizate de Federaţia Ecvestră Română şi Federaţia Ecvestră Internaţională.
O explozie de emoţie şi bucurie…
La aceste lecţii de echitaţie de la Clubul Real Racing participă elevi de ciclu primar, gimnazial şi liceal. Euforia celor mici în prezenţa cailor este însă greu, dacă nu imposibil, de descris în cuvinte. „Copiii trăiesc momente extraordinare în preajma cailor. Cei mai timizi sunt încurajaţi de pe margine. Este ca un spectacol al fericirii”, ne spune dr. Răileanu.