camine cantineConştienţi că mulţi dintre studenţii noştri vin din afara municipiului Galaţi şi au nevoie de cazare la standarde cât mai ridicate, punem foarte mare accent pe acest aspect. Campusurile din Galaţi însumează 11 cămine studenţeşti, cu o capacitate totală de peste 3.000 de locuri. În ultimii ani, toate căminele au fost modernizate pentru a oferi condiţii cât mai bune studenţilor.

Procedura de cazare este minuţios programată, astfel încât viitorii noştri studenţi să nu-şi irosească timpul stând la cozi interminabile.

Regia de cămin este de 120 lei pe lună pentru studenţii la buget şi ajunge până la 230 lei pentru cei care obţin locuri cu taxă.

Extrapolând la nivel regional, putem spune că multe dintre costurile pe care le implică viaţa de student în Galaţi (cazare, masă, activităţi sociale sau sportive) sunt printre cele mai mici din ţară. Spaţiile pentru cazare, servirea mesei şi petrecerea timpului liber, aflate în patrimoniul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, sunt repartizate în două campusuri universitare, „A. I. Cuza” (strada Domnească nr.155) şi „22 Decembrie” (strada Gării nr. 59-61), precum şi în Căminul „LSG”, care oferă condiţii de cazare de tip hotelier. Locurile de cazare din acesta din urmă sunt atribuite în special studenţilor cu rezultate deosebite. Cazarea se face pe baza analizei dosarelor depuse de aceştia la sediul Direcţiei Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti (DCCPS). Fiecărei facultăţi îi este alocat un număr de locuri, respectând o proporţie echitabilă a numărului de studenţi.

Studenţii cazaţi în cămine beneficiază, în regim gratuit, de: săli de lectură, în fiecare imobil, săli de fitness şi forţă, săli de menaj dotate cu maşini de spălat automate, acces la Internet şi cablu TV. Cabinetul medical studenţesc vine în întâmpinarea problemelor legate de starea de sănătate a studenţilor pu-nând la dispoziţie un personal tânăr şi experimentat, dar şi o dotare demnă de camera de gardă a unui spital de urgenţă.

Studenţii Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi beneficiază de zone de recreere precum şi de programe sociale de stimulare a vieţii asociative şi de petrecere a timpului liber, având posibilitatea de a face parte din organizaţii studenţeşti cum ar fi: Liga Studenţilor din Galaţi (LSG), AIESEC Galaţi, Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) sau Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi din Galaţi (ASCOR).
De câţiva ani, în cadrul campusului studenţesc funcţionează şi un punct de lucru al Asociaţiei Urban Volunteer Search and Rescue (UVSAR), organizaţie non-guvernamentală ce activează în domeniul situaţiilor de urgenţă, promovând voluntariatul ca resursă umană principală.

La Galaţi există şi un centru de mediere socială, unic în ţară, ce facilitează integrarea, acomodarea şi consilierea permanentă a studenţilor. Aceştia beneficiază de servicii confidenţiale de mediere şi consiliere, oferite de un psiholog şi un sociolog cu experienţă.
În cadrul unuia dintre cămine funcţionează o capelă studenţească, aparţinând Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi din Galaţi (ASCOR), unde tinerii pot participa la dialoguri duhovniceşti, la ateliere de creaţie, precum şi la diferite cursuri (de filosofie creştină sau de dansuri populare).

Campusul dispune şi de o secţie de poliţie, pentru asigurarea liniştii şi ordinii permanente a studenţilor.

Din punct de vedere al serviciilor sociale şi al resurselor educaţionale oferite tinerilor, campusul studenţesc gălăţean este unul de top. Costurile legate de regia de cămin sunt printre cele mai scăzute din România datorită unei politici sociale pozitive a universităţii, care caută să ofere posibilitatea studenţilor cu venituri reduse de a avea acces la sistemul de învăţământ superior. Şi pentru că am vorbit de facilităţi, copiii cadrelor didactice beneficiază de gratuitate la cazare în căminele studenţeşti, în timp ce tinerii defavorizaţi beneficiază de reducerea cu 50% a regiei de cămin. De câţiva ani, DCCPS a lansat şi un concurs inedit, intitulat „Cea mai tare cameră de cămin din campus”. Sunt premiaţi studenţii care, prin originalitate şi bun gust, au cea mai îngrijită cameră.

Recompensa constă în scutirea la plata regiei de cămin sau prin acordarea altor premii.

Cantina studenţească din cadrul Complexului „Al. I. Cuza” are o capacitate de peste 1.000 locuri. Studenţii care mănâncă la cantina studenţească beneficiază de o subvenţie substanţială oferită de către Ministerul Educaţiei Naţionale, ceea ce face ca o masă de prânz să coste între 5 şi 8 lei (două feluri de mâncare şi un desert). De altfel, studenţii pot mânca şi în Campusul Ştiinţei, adică extrem de aproape de sălile de curs sau laboratoarele unde au activităţi didactice, dar şi în Campusul „22 Decembrie”.

Informaţii suplimentare despre cămine puteţi obţine accesând pagina http: //www.ugal.ro/studenti/campus, iar despre admiterea 2017 la Universitatea „Dunărea de Jos” de pe site-ul http://www.admitere.ugal.ro.

Căutaţi-ne şi pe Facebook la adresa: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.