La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, locuri la buget pentru licenţă şi masterat
Cu o tradiţie de aproape 70 de ani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior de stat din sud-estul României. În cea de-a doua sesiune de admitere din acest an, universitatea gălăţeană are disponibile, pentru studiile universitare de licenţă, 434 de locuri la buget şi 947 cu taxă.
Calendarul concursului de admitere – sesiunea Septembrie 2017 este următorul: înscrierile se pot face până pe data de 10 septembrie, la sediul Rectoratului din strada Domnească nr. 47, la Comisia Centrală de Admitere, pentru toate facultăţile care mai au locuri disponibile.
Spre deosebire de prima sesiune, admiterea se va face pe bază de dosar, cu trei excepţii – Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie (domeniile Teologie şi, respectiv, Arte vizuale), Facultatea de Arte (domeniile Teatru şi artele spectacolului, Muzică şi Arte Vizuale) şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (domeniile Educaţie fizică şi Sport şi Ştiinţe ale educaţiei), la care candidaţii vor susţine probe de aptitudini eliminatorii, în zilele de 12 şi 13 septembrie. În zilele de 14 şi 15 septembrie vor avea loc redistribuiri şi afişarea rezultatelor.
Repartizarea locurilor în sesiunea din septembrie
La studiile de licenţă, la Facultatea de Inginerie sunt scoase la concurs 126 de locuri la buget şi 134 cu taxă, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor sunt disponibile 83 de locuri la buget şi 107 cu taxă, la Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila sunt 68 de locuri la buget şi 48 cu taxă, la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică sunt 47 de locuri la buget şi 110 cu taxă, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu sunt 46 de locuri la buget şi 40 cu taxă, la Facultatea de Arte sunt disponibile 5 locuri la buget şi 12 cu taxă, la Facultatea de Arhitectură Navală sunt 24 de locuri la buget şi 2 cu taxă, la Facultatea de Litere sunt disponibile 24 de locuri la buget şi 220 cu taxă, iar la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie sunt 10 locuri la buget şi 161 la taxă.
Sunt două facultăţi – cea de Economie şi Administrarea Afacerilor (60 locuri), respectiv cea de Educaţie Fizică şi Sport (53 locuri) la care se organizează concurs doar pentru locurile cu taxă, cele la buget fiind deja ocupate din prima sesiune.
Taxa de înscriere este de 150 lei/facultate pentru toate facultăţile. În momentul depunerii dosarului, acesta trebuie să fie complet şi să conţină Diploma de bacalaureat a candidatului, în original. Taxele de şcolarizare pentru locurile nesubvenţionate de la bugetul de stat sunt cuprinse între 2.700 de lei şi 3.200 de lei pe an. Programul înscrierilor este de luni până vineri, între orele 9.00 şi 14.00. În ultimele două zile, pe 9 şi 10 septembrie, programul înscrierilor este de la 9.00 la 12.00.
Pentru candidaţii care optează pentru domeniile de licenţă Educaţie fizică şi sport, Sănătate, Teatru şi artele spectacolului şi Muzică adeverinţele medicale vor fi vizate în perioada 4-8 septembrie, între orele 8.00-14.00, la cabinetul medical studenţesc situat în Campusul studenţesc (lângă Grădina Publică), pe strada Parcului, nr. 4, în Căminul F, la parter. Pentru candidaţii de la domeniile amintite, adeverinţa medicală trebuie să conţină în mod obligatoriu analiza de sânge (VDRL). Pentru vizarea adeverinţelor medicale la cabinetul medical studenţesc, candidaţii trebuie să aibă asupra lor şi dovada de vaccinări.
Admiterea la studiile de masterat
La ciclul de studii universitare de masterat, învăţământ cu frecvenţă, cu durata de doi ani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concurs, în sesiunea din septembrie, un număr de 846 de locuri la buget şi 1163 de locuri cu taxă. Înscrierile au loc în perioada 15-19 septembrie; între 21 şi 23 septembrie se vor desfăşura probele de concurs, va avea loc prelucrarea datelor, rezolvarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor, iar pe 24 septembrie vor avea loc redistribuiri şi afişarea rezultatelor finale.
Repartizarea locurilor pe facultăţi este următoarea: la Facultatea de Inginerie sunt 150 de locuri la buget şi 274 cu taxă, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor sunt disponibile 120 de locuri la buget şi 157 cu taxă, la Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila sunt 50 de locuri la buget şi 29 cu taxă, la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică sunt 100 de locuri la buget şi 71 cu taxă, la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu sunt 50 de locuri la buget şi 55 cu taxă, la Facultatea de Arte sunt disponibile 11 locuri la buget şi 1 cu taxă, la Facultatea de Arhitectură Navală sunt 45 de locuri la buget şi 5 cu taxă, la Facultatea de Litere sunt disponibile 65 de locuri la buget şi 140 cu taxă, iar la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie sunt 40 locuri la buget şi 40 la taxă, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport sunt 55 de locuri la buget şi 84 la taxă, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor sunt 110 locuri la buget şi 265 cu taxă, la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice sunt 50 de locuri la buget şi 42 la taxă.
Pentru orice alte informaţii suplimentare puteţi accesa site-ul www.admitere.ugal.ro. Numărul final de locuri disponibile la licenţă pentru sesiunea de admitere din Septembrie va fi afişat pe site în data de 30 august.