Ziua Naţională a Ambulanţei din România este celebrată, în fiecare an, pe data de 28 iulie de toţi salvatorii de vieţi din ţară.

Şi la Tulcea, conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean a pregătit minuţios celebrarea acestei zile. Astfel, ambulanţele vor fi echipate cu câte două steguleţe tricolor, fixate pe geam la cabina lateral stânga şi dreapta, şi două afişe prin care va fi marcată această zi importantă.

De asemenea, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea participă, astăzi, cu o delegaţie formată din 10 persoane, şi o şalupă de intervenţie la parada organizată la Oradea, cu prilejul aniversării a 113 ani de când în România salvatorii sunt la datorie, clipă de clipă, pe orice vreme şi în orice condiţii. Singurul Serviciu de Ambulanţă din ţară care are în dotare mijloace de intervenţie pe apă este cel de la Tulcea.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.